Dinamoviștii încep returul de pe locul opt, dar fanii echipei mai speră încă la câștigarea titlului. Și explică motivul deciziei de a împânzi zonele circulate ale Bucureștiului cu afișe ce invită lumea să revină la stadion, sub deviza: „Veniți înapoi acasă!”.
„Dinamo are nevoie de noi, pentru că noi avem nevoie de performanță. Nu se poate obține performanță într-un stadion pustiu”, a declarat Mihnea Ionescu, unul dintre liderii de opinie ai ultrașilor. Acțiunea suporterilor de a propaga ideea umplerii stadionului, măcar și la meciurile importante ale favoriților, vine în urma unei constatări simple: Dinamo nu mai are fani la meciurile de pe arena din Șoseaua Ștefan cel Mare. Concret, în turul campionatului, doar puțin peste 3.000 de spectatori au venit la meciurile „câinilor”. Cifra reprezintă cam a cincea parte din capacitatea stadionului și este ridicolă comparativ, de exemplu, cu media spectatorilor echipelor care au fost repartizate cu roș-albii în grupa Europa League: Galatasaray, Panathinaikos sau Strum Graz.
„Vom fi surpriza campionatului”
Iar ultrașii au realizat acest lucru și speră ca finalitatea acțiunii lor să fie una pozitivă: „Jucătorii poartă tricoul lui Dinamo. Dinamo are nevoie de noi, pentru că noi avem nevoie de performanță. Vom fi surpriza returului și vom câștiga campionatul, dar nu pentru a-i îmbogăți pe cei care s-au îmbogățit ilicit la umbra clubului nostru”, a continuat Mihnea Ionescu. Partida ce ar putea însemna revitalizarea echipei din „Ștefan cel Mare”, dar și a aportului oferit de fanii săi, Dinamo – Universitatea Craiova, se va disputa mâine, de la ora 19:30. Exact cum scrie și pe afișul fanilor, care mai conține stema clubului și o poză a unei coregrafii a membrilor Peluzei „Cătălin Hîldan” .
O nouă șicană pentru fanii olteni?
După ce conducerea „câinilor” hotărâse să reducă la jumătate cele 600 de bilete acordate ultrașilor Craiovei din cauza declarațiilor lui Adrian Mititelu la adresa lui Cornel Dinu, acum fanii olteni se confruntă cu o nouă problemă. Liderii galeriei au primit de la clubul Dinamo biletele, însă cu o condiție, aceea ca plata să se facă pe loc! „Majoritatea fanilor din Craiova, dar și din alte orașe, se întâlnesc duminică. Ne este imposibil să-i contactăm pe toți pentru a strânge banii cu o zi înainte. O să luăm fiecare câte două-trei bilete. și o să le distribuim fanilor la plecare sau în Gara de Nord”, spun șefii galeriei.
„Este de lăudat inițiativa fanilor. Sper ca duminică să vină cât mai mulți la stadion”, Cornel Èšălnar, antrenor Dinamo
28.500 de spectatori au venit pe Stadionul Dinamo în cele nouă partide disputate în turul campionatului
15.400 de locuri este capacitatea Stadionului Dinamo
10 lei este cel mai ieftin bilet la meciul Dinamo – Universitatea Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER